Сăutare: Paris
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din fața Palatului Culturii din Iași va fi restaurată, cu finanțare europeană obținută prin programul InterregNEXT România – Republica Moldova
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că a semnat autorizația de construire necesară lucrărilor de restaurare a statuii ecvestre a lui…
-
25 Aprilie 11:18
Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian efectuează o vizită de lucru de două zile la Paris
Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian efectuează o vizită de lucru la Paris. În cadrul vizitei, joi, 25 aprilie și vineri, 26 aprilie, oficialul va avea întrevederi cu reprezentanții Președinției,…
-
25 Aprilie 09:28
Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Franța, emisă de MAE de la București
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian,…
-
24 Aprilie 17:47
Maestrul Cristian Măcelaru se va afla în R. Moldova pentru a promova Concursul și Festivalul Internațional „George Enescu”, cu sprijinul ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău
Maestrul Cristian Măcelaru se va afla în această săptămână în Republica Moldova, cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, pentru a promova Concursul și Festivalul…
-
23 Aprilie 14:47
O aeronavă TAROM va purta numele „Nadia Comăneci”
„Mă bucur să fac parte din acest proiect prin care pot fi alături de sportivii noștri și de români. Doresc succes delegației României la Jocurile Olimpice. Istoria se scrie mai departe!”, a…
-
20 Aprilie 12:55
Astronomii au descoperit în Calea Lactee o gaură neagră atipică pentru galaxia noastră
Telescopul spațial Gaia, conceput de cercetătorii europeni pentru a cartografia Calea Lactee, a descoperit o gaură neagră cu o masă record - de 33 de ori mai mare decât cea a Soarelui -, care…
-
16 Aprilie 20:40
VIDEO | Flacăra olimpică a fost aprinsă la Olympia cu 101 zile înaintea JO de la Paris
Flacăra olimpică a fost aprinsă marți la vechiul sit Olympia, în Grecia, cu 101 zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris (26 iulie - 11 august).
-
16 Aprilie 16:58
Analiză CEPA: Cum a decis Kremlinul să cumpere o întreagă populație în UTA Găgăuzia
Regimul lui Putin cumpără acum în mod deschis influență în țările vecine, scriu într-o analiză CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete…
-
16 Aprilie 10:48
Teroriștii ISIS amenință cu atacuri pe patru stadioane în Liga Campionilor și provoacă haos cu mesaje violente
Gruparea teroristă Stat Islamic amenință Liga Campionilor. Într-un mesaj postat pe canalele sale de comunicare, organizația islamistă indică patru stadioane pe care, începând de azi, se vor disputa…
-
09 Aprilie 20:21
Șeful diplomației franceze denunță “minciunile” Rusiei și afirmă că “nu mai este în interesul Franței să discute cu oficialii ruși”
Nu mai este în interesul Franței să “discute cu responsabilii ruși”, a afirmat luni ministrul francez de externe, Stéphane Séjourné, după o recentă conversație telefonică între miniștrii…
-
09 Aprilie 16:37
FOTO | Spectacol rar pe cerul Siciliei: Vulcanul Etna aruncă în aer cercuri de fum aproape perfecte
Cercuri de fum aproape perfecte, unele cu un diametru de câteva zeci de metri, ies din celebrul vulcan Etna, de la începutul săptămânii trecute, în estul Siciliei. Acest fenomen rar nu are loc însă…
-
08 Aprilie 20:58
Teatrul Național „Mihai Eminescu” a prezentat spectacolul „Steaua fără nume” la Londra
În cadrul proiectului „Mărțișor în toată lumea”, susținut de Guvernul Republicii Moldova, în sala Teatrului „The Shaw” din orașul Londra, a avut loc în seara zilei de 7 aprilie, spectacolul…
-
08 Aprilie 20:36
Lista tuturor țărilor unde va trebui să plătești taxe turistice în 2024
De la Algarve la Barcelona, se introduc taxe pentru a încerca să combată turismul excesiv. Supraturismul ar fi putut fi cuvântul anului 2023 în industria turismului.
-
07 Aprilie 17:50
Un at sportiv din Republica Moldova s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris
Republica Moldova a mai obținut o cotă de participare la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, anunță Ministerul Educației și Cercetării.
-
07 Aprilie 10:35
Mesaj de felicitare pentru sportivii din Republica Moldova, transmis de Maia Sandu: „Munca sportivilor noștri trebuie răsplătită”
Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare pentru luptătorul Victor Ciobanu care s-a calificat, ieri, 5 aprilie, la Jocurile Olimpice de la Paris, reușind să ajungă în finala turneului de calificare…
-
06 Aprilie 13:55
Luptătorul Victor Ciobanu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris
Luptătorul de stil greco-roman Victor Ciobanu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv, citat de IPN.
-
06 Aprilie 09:30
Singurul tablou de Tițian deținut de un muzeu din estul Europei, expus la Iași
Lucrarea „Ecce Homo” sau „Iată Omul”, realizată în anul 1560 de marele artist italian Tiziano Vecellio sau Tițian (1488/90-1576), care face parte din colecția Muzeului Național Brukenthal,…
-
05 Aprilie 19:14
Macron denunță tonul „bizar și amenințător” al Rusiei, după ce Lecornu și Șoigu au vorbit despre atacul terorist de la Moscova
Președintele Emmanuel Macron a denunțat joi drept „bizar și amenințător” tonul Rusiei, în urma unor discuții telefonice între miniștrii apărării din Franța și Rusia. Sebastien Lecornu și…
-
04 Aprilie 17:20
Guvernul va oferi 3 milioane de lei sportivilor care vor obține medalia de aur la Jocurile Olimpice și Paralimpice din această vară
Guvernul va oferi 3 milioane de lei sportivilor care vor obține medalia de aur la Jocurile Olimpice și Paralimpice din această vară. Cei care se vor clasa pe locul II și III vor primi câte 2,6 și,…
-
03 Aprilie 11:35
Cum se luptă orașele și țările cu turismul excesiv. Barcelona majorează taxa de turism, Portimão este cea mai recentă destinație din Portugalia, care a introdus o taxă de turism
De la Algarve la Barcelona, se introduc taxe pentru a încerca să combată turismul excesiv. Veștile despre impactul negativ al prea multor turiști erau peste tot. Cele mai populare destinații din lume,…
-
01 Aprilie 20:02